Fraza lui Charlie Parker
Într-un text-omagiu pentru Derrida (însă omagiu în sensul lui Derrida: datorie și eliberare, doliu și exorcizare, pentru și în locul – For Derrida), J. Hillis Miller aseamănă fraza gînditorului francez, în revenirile și variațiile ei, în surprizele și improvizațiile ce o definesc, cu fraza muzicală a saxofonistului Charlie Parker, pentru care, poate nu întîmplător, teoreticianul a întreținut o pasiune de-o viață. Dincolo de aspectele ce țin de construcția textului, de tempo al gîndirii prin deschiderea fiecărei posibilități, prin meditația cu privire la fiecare aspect presupus îndeobște ca înțeles, există, cred, și alte asemănări între creația muzicală a lui Bird și gîndirea teoretică ce iese din gesturile programate ale tradiției.
Teoria peștelui fantomă
În fața unui acvariu, mai multe persoane sunt rugate să numere peștii din interior. E dificil, se mișcă neîntrerupt, o imagine fixă ar fi de dorit, dar nu e posibilă. Cîțiva dintre privitori spun că sunt cinci pești; ceilalți spun că sunt șase. Un singur pește așadar face diferența, amînă decizia, păstrează incertitudinea. Pentru Raoul Ruiz, din al cărui Ballet aquatique am redat experimentul, acesta e un pește fantomă, care revine din cînd în cînd și care călătorește din acvariu în acvariu. Pentru foarte multă lume, acest pește e o problemă, un motiv de iritare, o marjă de eroare ce trebuie redusă, eliminată, ștearsă. Teoria, într-o asemenea viziune, e arsenalul metodologic ce poate fi gîndit pentru a îmblînzi acest spectru, a-l face să vorbească, să numere; ceea ce, depășind impresia (și impresionismul), leagă lucrurile în limpezimea conceptelor, în debutul (cel puțin) îmbătător al sistemului.
Despre Cursul Practic Polemic
Cursul practic polemic, mai cunoscut, în Literele clujene, sub titulatura acronimă CPP, şi-a avut sursa primară într-o ceartă, la un pahar de *** [lacună în manuscris, probabil pentru a evita reclama, n.n. Teoria.ro], la o masă a unei terase din complexul studenţesc Haşdeu, undeva în anul 1997. Postmodernistul HP şi cu mine, pragmatistul-în-convertire-spre-integralism CV, am tras o ceartă pe cinste, ale cărei amănunte mi le amintesc rău, cu excepţia faptului că de la un moment dat aş fi vrut să îi dau în cap amicului cu sticla de ***. Nu-mi mai amintesc dacă i-am şi spus-o cu acel prilej; în orice caz, am constatat amîndoi, în acea vreme, că aceste certuri intelectuale 'neasistate' nu doar că erau neproductive, fiecare rămînînd înţepenit în propriile convingeri, dar riscau să degenereze, afectîndu-ne rău relaţia, atîta cîtă era ea la vremea respectivă.
Ultimele articole
Eveniment Teoria.ro
